În 2018 Pavilionul Muzeal a ghidat privitorul de-a lungul unui traseu expozițional non-liniar, dedicat artei românești până la jumătatea anilor '90, al cărui concept curatorial a angajat o reflecție pe marginea unor momente singulare și forme de experiment vizual ce au lăsat să transpară prezența unor afinități de structură la nivelul preocupărilor și intuițiilor creative. Expoziția a testat zone de coagulare ideatică provocate de o necesitate interioară, de opțiuni care supraviețuiesc narațiunilor istoriei, și care articulează forme de gândire și cercetare artistică ce împletesc într-un chip nou și definitoriu pentru arta românească interesul pentru civilizația tradițională, pentru spațiul naturii, pentru determinațiile datului existențial. Ceea ce a rămas vizibil de-a lungul acestui traseu au fost axele unui cadru de cunoaștere și reprezentare a vieții și lumii unde practica artistică aspiră către esențializarea formei, către universalitatea gestului artistic și către acomodarea spiritualului.

Expoziția include lucrări ale artiștilor: Aurel Bauh, Ion Andreescu, Paul Gherasim, Decebal Scriba, Pavel Ilie, Gheorghe Pătrașcu, Max Arnold, Cecilia Cuțescu-Storck, Theodor Pallady, Teodor Rusu, Șerban Epure, Mircea Milcovitch, Ion Dumitriu, Horia Bernea, Teodor Moraru, Simona Runcan, Napoleon Tiron, Eugenia Pop, Christian Paraschiv, Ritzi și Peter Jacobi, Constantin Flondor, Horea Paștina, Ion Grigorescu, Mihai Sârbulescu, Ștefan Luchian, Constantin Brâncuși, Ion Țuculescu, Ștefan Bertalan, Florin Mitroi, Roman Cotoșman, Matei Lăzărescu, Paul Neagu, Mihai Olos, Diet Sayler, Florin Maxa, Ion Alin Gheorghiu, Grupul MAMŰ, István Kancsura, Ana Lupaș, Spataru, Dan Mihălțianu, Doru Tulcan, Miklósi Dénes, ale regizorilor Mirel Ilieșiu, Paul Sterian și Nicolae Argintescu-Amza, acestea din urmă realizate în timpul campaniilor organizate de Dimitrie Gusti, precum și lucrarea compozitorului Octavian Nemescu „Natural-Cultural” (1973) care reprezintă punctul de pornire al expoziției.

Realizarea expoziției „Natural-Cultural” nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și colaborarea artiștilor invitați și a următoarelor instituții și persoane:

Muzeul de Artă Vizuală din Galați, MNAC București, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, Muzeul Județean Mureș, Muzeul de Artă din Braşov, Muzeul Județean Argeș, Muzeul de Artă din Bacău, Arhiva Națională de Filme, Arhiva de Imagine a Muzeului Țăranului Român;

Plan B, Cluj-Berlin, Galeria Anca Poterașu, Galeria Jecza, Galeria Romană, Galeria Allegra Nomad; Colecția Dr. Sorin Costina, Colecția Ovidiu Șandor, Colecția Mircea Pinte, Colecția artistului Ion Dumitriu;

Mihai Pop, Răzvan Bănescu, Irina Radu, Doina Ilieșiu Deneș, Alexandru Solomon, Mihai Nasta, Daria Dumitrescu, Ruxandra Garofeanu, Maria Pop Timaru, Iris Șerban, George Lecca, Sorina Jecza, Diana Marincu.

Matei Lăzărescu. „Orizont interior”. Fotografie alb-negru, finalul anilor ’60 © Matei Lăzărescu