Ediția 10

(23 septembrie – 11 decembrie 2022)

Pavilionul internațional

Seeking Truth – The Art of John Constable


John Constable (1776-1837) este unul dintre cei mai mari pictori peisagiști din toate timpurile. Expoziția Seeking Truth: The Art of John Constable analizează conexiunea sa personală cu locul, căutarea inspirației și tehnicile sale inovatoare. Născut și crescut într-o zonă rustică din Suffolk, în sud-estul Angliei, Constable a manifestat o dragoste ce a durat toată viața față de zona rurală locală, transformând-o în subiectul principal al creațiilor sale artistice. Chiar și după ce s-a mutat din Suffolk și a pictat noi peisaje, locul acesta a rămas pentru el un bogat și nesfârșit izvor de inspirație. Ca pictor, misiunea lui Constable era să redea adevărul și frumusețea lumii naturale. A realizat nenumărate schițe în plain-air pentru a înțelege mai bine natura și a o picta mai fidel. A combinat această ilustrare atentă cu un interes profund pentru opera pictorilor peisagiști din trecut. Constable a folosit culoarea într-o manieră liberă și extrem de expresivă, ceea ce a atras multe critici din partea contemporanilor săi. Totuși, artistul a refuzat să se supună oricărui compromis în ceea ce privește propria viziune unică și inovatoare și a făcut experimente până la moartea sa.

Curator Katharine Martin
Expoziție realizată în parteneriat cu Victoria and Albert Museum, London

A V&A Exhibition - Touring the World

Byoungil Sun


Poster Art



Expoziție realizată în parteneriat cu Ambasada Coreei

Pavilionul românesc

Ștefan Popescu (1872-1948)

Povestea călătoriilor


Ștefan Popescu își începe cariera ca autodidact dar, în anul 1893, pleacă la München și începe să aprofundeze temeinic arta la Akademie der Bildenden Künste. Aici a urmat timp de trei ani cursuri de desen, iar pictura o va studia la clasa profesorului Nikolaos Gyzis. În anul 1900, Ștefan Popescu pleacă la Paris unde își va desăvârși tehnica artistică își va dezvolta cunoștințele despre artă și debutează cu prima expoziție personală în anul 1904. Tot aici, se leagă puternic de artiștii și oamenii de cultură români care trăiau în Franța, devenind unul dintre cei mai buni prieteni al lui Constantin Brâncuși. În Franța, începe să picteze marine și arhitectura masivă a monumentelor religioase. Lucrează la Paimpol, Ploumanach, Cap-Ferret, Saint-Guénolé, Belle Île, Loctudy. Pentru atașamentul său față de cultura franceză, Ștefan Popescu primește, în anul 1925, Legiunea de onoare, în grad de Cavaler, acordată de statul francez. Pentru întreaga sa activitate culturală, în anul 1923, statul român îl decorează cu Coroana României, în grad de Comandor, împreună cu Jean Alexandru Steriadi, Theodor Pallady și Gheorghe Petrașcu. Ștefan Popescu a fost unul dintre pictorii apreciați de Regina Maria, care i-a achiziționat lucrări pentru colecția sa privată. Datorită activității sale, depuse pentru susținerea artei românești, în anul 1935, Ștefan Popescu a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Din anul 1937, expune și în cadrul societății „Arta”, alături de alți mari maeștri români. Călătoriile sale prin Franța, România sau prin Turcia, Maroc, Tunisia și Alger le alternează cu deplasări prin Elveția, Italia, Grecia, Iugoslavia sau Germania. Interesul său geografic și cultural este foarte mare, Ștefan Popescu fiind unul dintre principalii pictori-călători ai artei românești. Remarcabilă rămâne și participarea sa la trei ediții ale Bienalei de la Veneția.

Dr. Elena Olariu, curatorul expoziției
Expoziție realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București

Lilian Theil

O bătrână care zâmbește



Curatoare Raluca Ilaria Demetrescu

Mihai Mureșan

Lucrări mărunte


Artist cu o vădită fascinație pentru peisaj, Mihai Mureșan face parte din noua generație de pictori neo-realiști formați în cadrul școlii de pictură clujene. Pânzele sale construiesc universuri în care privitorului i se dezvăluie nu doar frânturi dintr-o realitate proprie artistului, ci atmosfere pline de sensibilitate. Artist profund, cu o minuțiozitate prețioasă în detalii, Mihai Mureșan pornește în procesul său creativ de la o idee foarte clară pe care, cu rigurozitate, o dezvăluie în pictură: peisaje, fragmente citadine.

Prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, curatorul expoziției